CCiv:Art. 400

De la iurispedia
Salt la: navigare, căutare
← Art. 399. Exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane.↑ Paragraful Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori ↑Art. 401. Drepturile părintelui separat de copil. →

Articolul 400 Locuinţa copilului după divorţ.

(1) În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

(2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.

(3) În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.

Punere în aplicare

Punerea în aplicare a art. 400 este imediată, începând cu data de 1 octombrie 2011, pentru toate cauzele care sunt pe rolul instanţelor de judecată, indiferent de etapa procesuală în care acestea se află (fond, apel ori recurs). În cazul situaţiei în care s-a dat o sentinţă pe fond iar cel puţin una dintre părţi a făcut apel, instanţa de apel este chemată ca din oficiu să pună în discuţia părţilor faptul că va face aplicare prevederilor noului cod civil, acordând autoritate părintească comună asupra minorului şi cerând părţilor să îşi precizeze cererea cu privire la stabilirea locuinţei minorului.[1] [2]. Acelaşi tratament se aplică şi recursurilor pentru procese pentru care s-a dat o decizie de către instanţa de apel [3]

Pentru procesele începute ulterior datei de 1 octombrie 2011, instanţele de judecată vor trebui să se pronunţe în mod expres cu privire la locuinţa minorului după divorţ (prevederile Art. 400) şi deci, pe cale de consecinţă, cu privire la domiciliului minorului (deoarece conform Art. 92 domiciliul copiilor este acolo unde aceştia au locuinţa statornică).

Sunt incidente următoarele prevederi legale:
Dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil.

—Art. 5. litera (2) din legea 71/2011

Dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti privitoare la relaţiile personale şi patrimoniale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil pot fi modificate potrivit dispoziţiilor art. 403 din Codul civil

—Art. 46 din Legea nr. 71/2011

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 223 raportat la art. 39 alin. 2 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabileşte că prevederile art. 396-404 din Noul Cod Civil, referitoare la efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, sunt aplicabile şi cererilor de divorţ formulate înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil şi aflate pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac.

—Decizia nr. 4/2013 a ÎCCJ[4]

Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viaţa de familie, drept afirmat şi prin art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, prevăzută de art. 397 din Noul Cod civil, este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior. Prin urmare, atâta timp cât, pe parcursul soluţionării cauzei a intervenit această dispoziţie legală edictată tocmai în interesul superior al copilului, aceasta trebuie să fie de imediată aplicabilitate, inclusiv în căile de atac, apel sau recurs. De altfel, în conformitate atât cu prevederile art. 42 din Codul familiei,[8] cât şi potrivit dispoziţiilor art. 396 din Noul Cod civil, asupra cererilor accesorii divorţului, referitoare la raporturile dintre părinţi şi copii lor minori, instanţa de divorţ este obligată să se pronunţe, indiferent dacă a fost sau nu învestită cu o atare solicitare de către una din părţi, pe cale principală ori pe cale reconvenţională. Pe cale de consecinţă, este evident că şi în situaţia în care părţile nu solicită aplicarea dispoziţiilor Noului Cod civil în soluţionarea cererilor referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti, în căile de atac, instanţa poate face aplicarea lor imediată, fără a se încălca principiul disponibilităţii, având în vedere că, aşa cum am precizat, în această materie primează interesul superior al copilului. Totodată, considerăm că în condiţiile în care, la momentul soluţionării căilor de atac, nu mai este reglementată instituţia încredinţării minorului unuia dintre părinţi întrucât dispoziţiile din Codul familiei pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată au fost între timp abrogate, aplicarea imediată a legii civile noi în căile de atac în această materie, nu echivalează cu o încălcare a dispoziţiilor art. 294 din Codul de procedură civilă. De altfel, practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea căilor de atac, este în sensul aplicării imediate a dispoziţiilor legii civile noi, la situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare a acestei legi. Concluzionând, apreciem că dispoziţiile Noului Cod civil sunt de imediată aplicare chiar şi în cererile formulate anterior intrării sale în vigoare, aflate în căile de atac, iar soluţia se justifică în considerarea interesului superior al copilului şi pe faptul că, în această materie specială asistăm la o atenuare a principiului disponibilităţii.

—Recurs în interesul legii promovat de către Ministerul Public pe data de 17.01.2013;[5]

Expunere de motive

"Consacrarea dreptului la domiciliu şi reşedinţă, a unicităţii domiciliului şi reşedinţei; proiectul defineşte atât domiciliul (locul unde persoana îşi are principala aşezare, în vederea exercitării drepturilor sale civile), cât şi reşedinţa (locul unde persoana îşi are locuinţa obişnuită), inclusiv modalitatea de stabilire şi schimbare a domiciliului şi reşedinţei;"

—EXPUNERE DE MOTIVE, pagina 4

"Potrivit proiectului, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, asigurându-i o dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală şi socială armonioasă. Autoritatea părintească se exercită împreună de ambii părinţi, în principiu chiar şi atunci când sunt divorţaţi. De asemenea, se reglementează şi alte aspecte, precum noţiunile de „locuinţă a copilului” şi „administrare a bunurilor copilului”."

—EXPUNERE DE MOTIVE, pagina 7

Comentariu

Clarificarea domiciliului copilului este esenţială în evitarea neînţelegerilor şi în punerea în executare cu cât mai puţine piedici a sentinţelor emise de către judecători. Majoritatea sentinţelor şi deciziilor judecătoreşti anterioare intrării în vigoare a noului Cod Civil se refereau la domiciliului minorului ca fiind locul unde părintele nerezident[6] ar trebui să vină în vizită sau de unde părintele nerezident ar trebui să preia copiii pentru realizarea programului de legături personale.[7].

În practică se observă deosebit de multe variaţii (copilul locuind la altă reşedinţă decât domiciliul legal înscris în cărţile de identitate ale părinţilor). De aceea, legiuitorul a introdus în textul legii prevederea ca sentinţele judecătoreşti să clarifice în mod explicit locuinţa minorului după divorţ sau în cazul în care părinţii necăsătoriţi nu se mai înţeleg cu privire la locuinţa minorului. Relevante, din acest punct de vedere, sunt următoarele reglementări:

Un alt aspect important prevăzut de către legiuitor, în spiritul custodiei comune, este acela că părintele rezident[6] este obligat să nu schimbe locuinţa minorului fără acordul părintelui nerezident. Relevant, din acest punct de vedere, sunt următoarele reglementări[7]. :

Literatura ştiinţelor sociale a clarificat efectele negative pe care le poate avea mutarea minorului în altă localitate departe de unul dintre părinţi şi departe de mediul în care a crescut până la separarea părinţilor. De aceea, în cazul proceselor care au ca obiect stabilirea locuinţei minorului în altă localitate sau altă ţară recomandarea este să se cerceteze cu atenţie motivele invocate de părintele care cere acest lucru, punând sarcina probei cu privire la beneficiul copilului asupra părintelui care doreşte mutarea minorului. Literatură relevantă în acest domeniu:


"Exercitarea autorităii părintesti după divorţ:

S-a pus problema dacă stabilirea dreptului de a locui partajat poate fi dispusă de instanţă, la cererea părinţilor, apreciindu-se, totodată, că în lumina dispoziiilor art. 400 NCC, o atare măsură nu ar putea fi dispusă de instanţă din oficiu. S-a apreciat că, în anumite situaţii, o atare soluţie este posibilă, fiind chiar în interesul superior al copilului: părinţii se înţeleg foarte bine, domiciliază aproape unul de altul şi aproape de şcoala copilului, cu condiţia însă că perioadele de alternanţă să fie bine gândite şi să nu fie lezate securitatea şi nevoia de stabilitate a copilului.

Referitor la indicarea expresă a adresei domiciliului, s-a arătat că, de regulă, în practică ea nu este necesară, pe de o parte, pentru că stabilirea locuinţei are, în realitate, în vedere stabilirea părintelui la care copilul va locui iar pe de altă parte, soluţia contrară ar face ca ori de câte ori aceasta se modifică să fie nevoie de modificarea hotărârii judecătoresti.

Există, totusi o situaţie în care ar trebui stabilite măcar elementele de identificare a locuinţei, şi anume atunci când mutarea locuinţei părintelui ar fi de natură să împiedice exercitarea drepturilor părinteşti de către celălalt părinte.

S-a subliniat însă că la stabilirea locuinţei copilului trebuie aduse precizări şi cât priveşte dreptul părintelui la care nu locuieşte copilul de a întreţine relaţii personale cu acesta (legea din Quebec detaliază aspecte legate de garda partajată).

În ceea ce priveste stabilirea locuinţei copilului împreună cu unul dintre părinţi în străinătate, aceasta se dispune destul de des în practică, cu realizarea unor anchete psiho-sociale prin comisie rogatorie.

Participanţii au fost informaţi cu privire la faptul că, în cadrul UNICEF, este în lucru un model de plan parental care să reglementeze modalităţile concrete de exercitare a autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, inclusiv privind modalităţile de creştere şi educare a copilului de către părintele la care acesta locuieşte.

În final, s-au reţinut următoarele concluzii:

___________________________________________________________________________________________________________________________________

[1] În doctrina belgiană s-a considerat că dreptul de găzduire constă în asigurarea unei stări de bine a copilului prin satisfacerea ansamblului de nevoi pe care Piramida lui Maslow le prezintă în formă ierarhizată, în ordinea următoare: nevoi fiziologice, nevoi de securitate, nevoi de apartenenţă şi dragoste, nevoi de recunostinţă şi autoapreciere şi, în sfârsit, nevoi de autorealizare şi împlinire personală. În acest sens, a se vedea: Nathalie Massager – „Droit familial de l’enfance. Filiation. Autorité parentale. Hébergement”, Ed. Bruylant, Bruxelles, 2009, p. 317.

(Institutul Naţional al Magistraturii, Dispoziţii ale noului Cod civil în materia dreptului familiei – unificarea practicii judiciare, Bucureşti, 2012)


Probleme practice

Situaţia copilului care locuieşte la altă adresă

Problemă

În practică, se întâmplă foarte des ca minorul să locuiască efectiv la o altă adresă decât ceea unde are domiciliul legal: nu puţine sunt situaţiile în care în cartea de identitate a ambilor soţi sau chiar a minorului peste 14 ani, să fie înscrisă o adresă în timp ce copilul locuieşte în fapt împreună cu părintele rezident la o altă adresă sau îşi schimbă reşedinţa frecvent, urmând peregrinările părintelui rezident. Această neclaritate îngreunează accesul părintelui nerezident la copii, mai ales în condiţiile, în care părintele rezident încearcă să obstrucţioneze programul de legături personale, deoarece executorul judecătoresc caută în mod normal copilul la adresa sa de domiciliu. [8] [7][7]

Propunere de rezolvare

Pentru a corecta situaţia descrisă mai sus şi pentru a uşura punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti privitoare la programele de legături personale, recomandăm instanţelor să precizeze în mod clar şi ne-echivoc locuinţa copilului după divorţ împreună cu obligativitatea ca părintele rezident să informeze în scris, sub semnătură privată, pe părintele nerezident despre orice modificare a adresei de domiciliu a minorului sau a locuinţei acestuia[9], [7]. În acest mod prezenţa sau absenţa copiilor de la adresa de domiciliu, la momentele în care trebuie să se pună în aplicare programul de legături personale, de exemplu, se poate verifica relativ uşor de către organele de poliţie (serviciul 112) sau de către executorul judecătoresc. Astfel se pot întocmi rapid, în cazul opoziţiei părintelui custodian la punerea în aplicare a programului de legături personale, actele care să ateste acest refuz.[7]

Situaţia copilului încredinţat spre creştere şi educare anterior NCC

Problemă

Pot exista neclarităţi cu privire la locuinţa minorului pentru situaţiile în care minorii au fost încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, în baza Codului Familiei. Copilul poate locui cu aceştia sau cu alte persoane (de exemplu cu bunicii sau chiar cu părintele necustodian) neavând de fapt o locuinţă în sensul definit de noul cod civil.

Soluţie

Încredinţarea spre creştere şi educare conform Codului Familiei nu este echivalentă cu stabilirea locuinţei minorului. De aceea, în măsura în care prin sentinţa definitivă şi irevocabilă de încredinţare a minorului nu s-a stabilit explicit unde anume este locuinţa minorului, decizia poate fi revizuită la cererea oricărei părţi interesate conform Art. 403 coroborat cu art. 46 din Legea 71/2011. Până la stabilirea definitivă a locuinţei minorului de către instanţă, se consideră prezumă că acesta locuieşte la acea persoană cu care locuieşte în mod statornic, care poate fi, în funcţie de situaţie, oricare dintre cei doi părinţi.

Jurisprudenţă

Probleme practice legate de stabilirea locuinţei sau schimbarea locuinţei

Şablon pentru dispozitivul sentinţelor

Propunem instanţelor introducerea următorului text standard în dispozitivul sentinţelor pe care le emit:[7]

Frazare propusă

"Instanţa decide ca locuinţa minorului să fie la adresa din (...) şi obligă părintele rezident să obţină acordul părintelui nerezident cu privire la orice schimbare a locuinţei la o altă adresă decât cea specificată în această sentinţă. În cazul în care cei doi părinţi nu se înţeleg, părintele rezident va trebui să apeleze la instanţă de judecată pentru o decizie. Orice schimbare a locuinţei minorului în afara ariei de competenţă a instanţei trebuie luată de comun acord de către cei doi părinţi şi trebuie încuviinţată de către instanţă. Scoaterea minorului din ţară, indiferent de scop, se poate face doar cu acordul ambilor părinţi"

Sentinţe relevante

Din răspunsul afirmativ al paratei la interogatoriul luat (vol. II, f.387-391) la întrebarea nr.13 instanţă reţine că la o dată necunoscută anterioară lunii decembrie 2004 când a părăsit ţara, pârâta s-a reîntors în Cluj Napoca cu minora (3). Faptul că pârâta consideră că în acest mod nu a intervenit o schimbare de domiciliu pentru că până atunci a locuit în Cluj Napoca nu este relevant, deoarece în discuţie nu sunt domiciliile legale pe care minora le-a schimbat de la momentul încredinţării, ci locuinţele statornice, cu durate de locuire depăşind 1-2 luni astfel încât să se analizeze stabilitatea ori instabilitatea din acest punct de vedere."

Citat din Sentinţa Civilă nr. 2969 din 21.03.2008, dosar NR. 9267/197/2006, Judecătoria Braşov [10]

Alte sentinţe relevante

Alte recomandări relevante

"Pentru a determina interesul superior al copilului, trebuie să se utilizeze criterii obiective, iar judecătorul trebuie să ţină seamă de ele, evitând să decidă doar pe baza sentimentelor sau a convingerilor personale."

—Rolul judecătorilor şi al procurorilor în protecţia şi promovarea drepturilor copilului - pagina 43, manual editat de ANPDC

Corelaţii cu alte norme

Corelaţii cu alte articole din Codul Civil

Corelaţii cu alte articole din Codul Penal

Corelaţii cu alte legi

Art. 14. - Domiciliul minorului:
(2) Domiciliul copilului încredinţat de instanţa judecătorească unei a treia persoane rămâne la părinţii săi, iar în cazul în care aceştia au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliu copilul, decide instanţa judecatorească. Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre părinţii săi îl reprezintă ori cazul în care se află sub tutela, precum şi domiciliul persoanei puse sub interdicţie, este la reprezentantul legal.

—Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice [11]

(2) Domiciliul minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic ori, după caz, la reprezentantul său legal sau la persoana fizică ori juridică la care este încredinţat în plasament.

—Ordonanţa de urgenţă nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate[12]

Elemente de drept comparat

Codul Civil Francez

Dorinţa legiuitorului, este una cat se poate de firească, anume ca pe cât posibil divorţul să nu aibă nici un efect asupra relaţiilor părinte - copil. Pentru că, în mod normal, părinţi nu divorţează şi de copil. Există însă multe situaţii (NECESITĂ CITARE) în care părintele la care minorul locuieşte în mod statornic, sau anturajul acestuia boicotează dreptul minorului la legături personale de calitate cu celălalt părinte. În acest caz, părintele nerezident nu poate în mod real să îşi conserve relaţia cu copilul aşa cum era ea înainte de divorţ sau separare. Soluţia în acest caz pare să fie domiciliul alternativ:

"Domiciliul copilului poate fi stabilit la ambii părinţi sau doar la unul dintre ei. La cererea unuia dintre părinţi sau dacă părinţii nu se înţeleg, instanţa poate stabili provizoriu, pentru o perioadă determinată, domiciliul copilului la ambii părinţi, urmând ca la finalul acestei perioade instanţa să se pronunţe definitiv dacă domiciliul copilului va fi stabilit la unul dintre părinţi sau la ambii părinţi"

—Codul Civil Francez, 373-2-9[13] [14].

Recomandările Comisiei Europene privind Legislaţia Familiei

Principiul 3:20 Locuinţa copilului
(1) În cazul în care autoritatea părintească sunt exercitate în comun, titularii acestora, dacă locuiesc separat ar trebui să se pună de acord cu privire la persoana cu care va locui copilul.
(2) Copilul poate locui în mod alternativ cu titularii autorităţii părinteşti, fie ca urmare a unui acord aprobat de autoritatea competentă, fie a unei decizii luate de aceasta din urmă. Autoritatea competentă trebuie să aibă în vedere următorii factori:
(a) vârsta şi opinia copilului;
(b) capacitatea şi dorinţa titularilor responsabilităţilor parentale de a colabora unul cu celălalt cu privire la aspectele legate de copil, precum şi situaţia lor personală;
(c) distanţa dintre locuinţele titularilor autorităţii parentale şi şcoala pe care o frecventează copilul.


Vechiul Cod al Familiei

Nu conţinea astfel de prevederi relativ la alegerea locuinţei minorului, dar conţinea o prevedere de alegerea părintelui care primea încredinţarea minorului:

Instanţa judecătorească va hotărî, o dată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.

—Art. 42 paragraful (1) din Codul Familiei abrogat

Bibliografie

Cărţi utile

  1. Manualul de implementare a custodiei comune redactat de către Asociaţia Română pentru Custodie Comună (capitolele referitoare la locuinţa şi domiciliul minorilor, la relocarea minorului precum şi la algoritmul de stabilire a locuinţei minorului)
  2. Mutarea copiilor după divorţ şi interesul superior al copilului - Ira M. Ellman (Arizona State University) şi William V. Fabricius (Universitatea de Stat din California).
  3. Locuinţa alternantă în Suedia - Anna Singer, profesor asociat, la Facultatea de Drept a Universităţii din Uppsala (Suedia)
  4. Relocarea parentală, dreptul la libera circulatie si custodia comună - Christina G. Jeppesen de Boer

Note de subsol

  1. A se vedea jurisprudenţa Tribunalului de Minori Braşov care poate fi consultată aici
  2. A se vedea Decizia civilă nr. 312/R/2011 din 03.11.2011 a Tribunalului Bihor care poate fi consultată aici
  3. A se vedea răspunsul Curţii de Apel Piteşti
  4. A se vedea articolul de la pagina http://blog.arpcc.ro/2013/03/recurs-in-interesul-legii-ca-urmare.html
  5. A se vedea Recursul În Interesul Legii transmis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către domnul Daniel Marius Morar, prim-adjunct al Procurorului General. Documentul poate fi consultat aici şi poate fi descărcat în format PDF de aici.
  6. a b Termenii de "părintele rezident" și respectiv "părinte nerezident" apar citați prima dată în literatura română la pagina 166 din Manualul pentru implementarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului (ISBN 973-86502-5-9) editat de către UNICEF în anul 2005 Manualul complet sau pe capitole se poate consulta și descărca de aici
  7. a b c d e f g Preluat din Manualul de implementare a custodiei unice editat de către Asociaţia Română pentru Custodia Comună
  8. Aceste cazuri de boicot din partea părintelui nerezident sunt deosebit de numeroase după cum se vede din statistica realizată de către [[wikipedia:Ministerul Public|Ministerul Public]. Prin urmare stabilirea cât mai clară a locuinţei minorului este în interesul acestuia de a putea fi accesat de către ambii părinţi
  9. Recomandarea provine din articolul Considerente asupra drepturilor părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul articol publicat de Bogdan Ionescu în Curierul Juridic nr. 2/2010, articol care se poate descărca de aici şi în care autorul citează M.L. Boland, Your right to child custody, visitation, and support, ed. a IV-a, Sphinx, 2007, p. 238.
  10. Textul complet al sentinţei civile nr. 2969 din 21.03.2008 se poate descărca de aici: "
  11. Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice
  12. Ordonanţa de urgenţă nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate
  13. En application des deux articles précédents, la résidence de l'enfant peut être fixée en alternance au domicile de chacun des parents ou au domicile de l'un d'eux. A la demande de l'un des parents ou en cas de désaccord entre eux sur le mode de résidence de l'enfant, le juge peut ordonner à titre provisoire une résidence en alternance dont il détermine la durée. Au terme de celle-ci, le juge statue définitivement sur la résidence de l'enfant en alternance au domicile de chacun des parents ou au domicile de l'un d'eux.
    Lorsque la résidence de l'enfant est fixée au domicile de l'un des parents, le juge aux affaires familiales statue sur les modalités du droit de visite de l'autre parent. Ce droit de visite, lorsque l'intérêt de l'enfant le commande, peut être exercé dans un espace de rencontre désigné par le juge. Text care poate fi consultat aici
  14. "In compliance with the two preceding Articles, the residence of a child may be fixed alternately at the domicile of each of the parents or at the domicile of one of them. On request of one of the parents or in case of disagreement between them about the mode of residence of the child, the judge may order provisionally an alternate residence of which he shall determine the duration. On the expiry of it, the judge shall rule finally on the residence of the child alternately at the domicile of each of the parents or at the domicile of one of them."
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Trusa de unelte