CCiv:Art. 87

De la iurispedia
Salt la: navigare, căutare
← Art. 86. Dreptul la domiciliu şi reşedinţă.↑ Secţiunea Domiciliul şi reşedinţa ↑Art. 88. Reşedinţa. →

Articolul 87 Domiciliul.

Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală.

Cuprins

Punere în aplicare

Expunere de motive

În forma iniţială a legii 287/2009 privind N.C.C., se folosea sintagma principala aşezare, formulă folosită şi în art.87 din codul civil de la 1865; noţiunea de aşezare are un conţinut mai larg, mai bogat în semnificaţii, apropiindu-se mai mult de sensul autonom al noţiunii de domiciliu conferit de CEDO; pe de altă parte, s-ar fi putut naşte comentarii şi interpretări multiple legate de rigoarea acestei noţiuni în planul înfăptuirii actului de justiţie sau în materia evidenţei persoanelor ori a stării civile;modificările aduse prin legea 71/2011 apar ca necesare, dar nu şi suficiente, art.87 din N.C.C. surprinzând excepţia(locuinţă principală) nu şi regula(locuinţă statornică). Am formulat în mai multe lucrări publicate anterior propunerea de lege ferenda de a se menţine definiţia din Decretul 31/1954, care surprindea atât regula cât şi excepţia;din modul cum e formulată definiţia, rezultă că legiuitorul prezumă absolut, irefragabil, că toţi cetăţenii din România au în proprietate două sau mai multe locuinţe, putându-şi stabili domiciliul în cea principală, realitatea fiind că foarte mulţi locuitori au o singură locuinţă în proprietate, domiciliul fiind acea locuinţă(statornică) şi mulţi locuitori nu au nici o locuinţă în proprietate, domiciliul lor fiind în locuinţa(închiriată) în care locuiesc statornic s.n.Adrian Tanase

Comentariu

Alături de nume şi de stare civilă, domiciliul persoanei este acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizează în spaţiu, prin indicarea unui loc având această semnificaţie juridică. Etimologic, cuvântul domiciliu vine de la sintagma latină domum colere -casa pe care o locuieşte cineva-Gabriel Boroi, drept civil, partea generala, editura Hamangiu 2010, pg.454 Ne vom opri asupra caracterelor juridice specifice ale noţiunii de domiciliu, şi anume stabilitatea, unicitatea, obligativitatea şi inviolabilitatea. Astfel, în literatura juridică de specialitate s-a afirmat că stabilitatea, care caracterizează domiciliul legal şi domiciliul de drept comun, constă în aceea că domiciliul reprezintă locuinţa statornică (formula domiciliu stabil e un pleonasm). Prin acest caracter domiciliul se deosebeşte de reşedinţă. Domiciliul are ca scop să lege un individ (din punct de vedere juridic) de un anumit punct determinat din spaţiu, din teritoriu. În viaţa sa juridică orice individ trebuie găsit într-un anumit loc; domiciliul este cel care operează localizarea juridică a fiecărui individ. Ori, dacă domiciliul nu ar avea stabilitate, funcţia sa ar deveni iluzorie. Caracterul stabilităţii domiciliului nu împiedică libertatea persoanei de a merge şi a veni şi nici libertatea de stabilire a altui domiciliu. a se vedea şi Adrian-Relu Tănase, în lucrarea Evidenţa persoanelor, de la teorie la practică, ed.Alpha MDN 2010, pg.135 şi urm.

Unicitatea domiciliului constă în aceea că, la un anumit moment, o persoană fizică are un singur domiciliu (de drept comun sau legal). Dacă o persoană are mai multe locuinţe statornice, atunci numai una are valoarea juridică a domiciliului, anume cea principală. Acest caracter nu exclude coexistenţa domiciliului de drept comun cu domiciliul convenţional şi nici schimbarea domiciliului.
      Obligativitatea domiciliului decurge din funcţia social-juridică a domiciliului de a fi mijloc de individualizare a persoanei fizice, funcţie ce prezintă interes şi pentru societate, nu doar pentru titular.Din acest caracter juridic decurge regula potrivit căreia orice persoană are un domiciliu(difficile est sine domicilio esse quemquam-este rar ca cineva să nu aibă un domiciliu). Se apreciază că de la această regulă nu ar putea exista nici o excepţie aşa încât, în lipsa unui domiciliu actual, se va ţine seama de domiciliul de origine, adică de domiciliul părinţilor, ceea ce ar însemna că şi nomazii urmează să fie consideraţi că au domiciliu, fie în locul în care au avut domiciliul părinţii lor sau, în ultimă instanţă, la locul unde li s-a declarat naşterea. Un asemenea raţionament, observă doctrina, nu poate înlătura lipsa reală a domiciliului în cazul nomazilor. Totuşi, chiar şi persoanele care nu au efectiv o locuinţă statornică sau principală (nomazii şi vagabonzii) au un domiciliu care trebuie considerat a fi, după caz, ultimul domiciliu, domiciliul părinţilor ori domiciliul de origine (locul naşterii), aşa cum corect observă doctrina-Gheorghe Beleiu, Gabriel Boroi,-op.cit. Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru, drept civil, persoanele, ed.a doua, editura Hamangiu 2007, pg.342
Cuvântul acolo a înlolcuit formula la adresa aflată în art.26 alin.1 din OUG 97/2005, definiţia formulată în art.87 din N.C.C. fiind preluată de la 01.10.2011 şi de art.26 din OUG 97/2005, potrivit modificărilor aduse de legea 71/2011; noua definiţie a domiciliului formulată de art.87 din N.C.C. apare mai bogată în semnificaţii, acolo putând indica un apartament, o garsonieră, o locuinţă(casă, imobil) ridicată cu respectarea normelor legale în vigoare sau nu, o construcţie improvizată pe care persoana declară că o foloseşte statornic, un adăpost(art. 73 lit.b  din H.G.1375/2006 vizează ipoteza eliberării cărţilor de identitate provizorii pentru persoanele lipsite de adăpost); potrivit DEX, prin adăpost se înţelege Loc ferit; construcţie făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăposteşte cineva; noua definiţie poate genera dificultăţi în materia evidenţei persoanelor, în sensul că actele de identitate se eliberează, în principal, dacă se face dovada adresei de domiciliu sau reşedinţă cu acte încheiate în condiţii de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ; apreciem că o persoană îşi poate stabili dimiciliul exclusiv într-un imobil(lato sensu) situat în intravilanul(perimetrul construibil) localităţilor s.n.Adrian-Relu Tanase

Jurisprudenţă

Potrivit art.27 din OUG 97/2005,(1)Dovada domiciliului se poate face cu unul dintre următoarele documente: a) acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ; b) declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a); c)declaraţia pe propria răspundere a solicitantului, însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil, faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) şi b); pentru minorii şi persoanele fizice puse sub interdicţie, declaraţia se dă şi se semnează de către părinţi sau de către reprezentanţii lor legali; d)documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricola se vedea OUG 97/2005 privind evidenta, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată prin legea 290/2005, cu modificările şi completările ulterioare.Ptr.detalii, a se vedea Manual de stare civilă şi evidenţa persoanelor, editura Alpha Mdn, Buzău, 2011, în care se realizează comentariul OUG 97/2005 articol cu articol de către Adrian-Relu Tănase

Corelaţii cu alte norme

Reglementarea anterioară:

Decretul nr. 31/1954. Art.13 Domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea isi are locuinta statornica sau principala

Legislatie conexa: art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, republicata (M. Of. nr 719 din 12 octombrie 2011)

(Mona Maria Pivniceru, Noul Cod Civil şi reglementările anterioare. Prezentare comparativă: legea de punere în aplicare, legislaţia conexă, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012)

Elemente de drept comparat

Domiciliul în viziunea CEDO Note de doctrină şi jurisprudenţă

   Respectul datorat personalităţii umane constituie o parte integratoare esenţială a libertăţii umane, motiv pentru care s-a impus adoptarea unor reglementări atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional, care să creeze un mecanism jurisdicţional de protecţie a persoanei fizice împotriva imixtiunilor de orice natură. Astfel, în dezbaterile internaţionale s-a acordat o atenţie deosebită promovării, consacrării şi ocrotirii dreptului la viaţă privată. Pe baza acestor considerente, art.8 din Convenţia europeană a drepturilor omului consacră dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale, text ce îşi are originea în art.12 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului1. O formulare similară este dată protecţiei dreptului la viaţă privată de art.17 al Pactului internaţional privitor la drepturile civile şi politice, precum şi de art.7 al Cartei Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.Ca temei juridic naţional al acestui drept reţinem Constituţia României, Codul penal precum şi alte legi materiale interne care conţin reglementări relative la dreptul la viaţă privată, pe care însă le vom analiza în capitolele următoare.
    Art.8 garantează, în linii generale, dreptul la intimitate, „dreptul de a trăi, atât cât doreşti, la adăpost de priviri indiscrete” , cele patru noţiuni la care textul său face trimitere, nefiind însă foarte clar delimitate unele de altele. Domeniul său de aplicabilitate include şi protecţia domeniului personal intern, respectiv dreptul la respectarea inviolabilităţii domiciliului. Sub cest aspect, considerăm că acordarea unei protecţii speciale acestui drept se impune în mod natural, întrucât o bună ocrotire a vieţii private necesită, în primul rând, asigurarea intimităţii locurilor în care aceasta se desfăşoară. Astfel, domiciliul reprezintă spaţiul de libertate în care o persoană îşi desfăşoară cea mai mare parte a vieţii sale private şi familiale, şi a cărui ocrotire este indispensabilă într-o societate democratică.
    Aşa cum am arătat, protecţia intimităţii spaţiilor în care se desfăşoară viaţa privată este absolut indispensabilă, motiv pentru care noţiunea de „domiciliu” nu poate face obiectul unei interpretări prea restrictive. În accepţiunea sa clasică, „domiciliul” vizează locul unde o persoană trăieşte în mod permanent, respectiv locul unde persoana obişnuieşte să locuiască în mod exclusiv . Având însă ca scop acordarea unei protecţii maxime beneficiarilor acestui drept, Curtea atribuie noţiunii de „domiciliu” o conotaţie autonomă în sensul Convenţiei , ce nu se suprapune peste accepţiunile pe care ea le are în sistemele de drept intern ale statelor semnatare.
    În opinia Curţii, „domiciliul” vizează nu doar spaţiul legal ocupat sau dobândit, dar şi orice alt spaţiu de locuit, dacă există legături suficiente şi continue . Deasemenea, fosta Comisie a recunoscut posibilitatea invocării dreptului la domiciliu pentru o casă pe care reclamanţii, deşi locuiau în mod statornic în Londra, o aveau în insula anglonormandă Guernesey din Marea Mânecii, casă pe care proprietarii o părăsiseră de aproape 18 ani pentru a o închiria şi în care autorităţile locale le-au refuzat reinstalarea la împlinirea vârstei de pensionare . Ilustrativă în acest sens este şi cauza Demades contra Turcia, în care reclamantul invoca încălcarea inviolabilităţii unei case de vacanţă pe care nu o mai utilizase de mulţi ani. În motivarea soluţiei, Curtea a considerat că noţiunea de domiciliu trebuie să primească o interpretare extensivă şi poate să includă şi reşedinţa secundară sau casa de vacanţă a unei persoane, întrucât persoana în cauză dezvoltă legături emoţionale puternice cu acea casă .
    Noţiunea de „domiciliu”, înţeleasă în mod nuanţat, cuprinde, de asemenea, o rulotă pe care o persoană nomadă o foloseşte ca locuinţă . În acest sens, o soluţie interesantă a pronunţat instanţa europeană în cauza Connors contra Marea Britanie, unde a decis aplicabilitatea art. 8, deşi reclamantul nu şi-a pierdut dreptul de a folosi rulota, ci doar dreptul de a o parca pe o parcelă de teren .Cu toate că în aceste circumstanţe particulare o caravană a putut fi asimilată domiciliului, nu la fel au stat lucrurile în cazul unui autoturism staţionat pe un drum public . De asemenea, Curtea relevă că ar însemna forţarea acestei noţiuni prin extinderea ei până la a include un teren pe care se intenţionează construirea unei case pentru a fi locuită sau, cu atât mai mult acest termen nu poate fi interpretat ca acoperind o regiune natală şi unde există rădăcini familiale, dar unde nu se mai locuieşte .
    Interpretarea extensivă a noţiunii de „domiciliu”, a determinat judecătorii europeni să lărgească protecţia prevăzută de art.8 din Convenţie la sediile profesionale ale unei persoane juridice . După cum s-a afirmat în doctrină, beneficiară a drepturilor  consacrate de art.8 este, în principiu, doar o persoană fizică, iar extinderea dreptului la respectarea inviolabilităţii domiciliului şi în ceea ce priveşte persoana juridică constituie o situaţie de excepţie . Aşadar, deşi e titulară a acestui drept, persoana juridică nu beneficiază de protecţie decât în considerarea faptului că în localurile sale, persoane fizice îşi desfăşoară o mare parte a vieţii lor private .
    În concluzie, se poate observa că în concepţia CEDO noţiunea de domiciliu este mai largă, mai bogată în semnificaţii decât aceea de locuinţă în sens strict, având un sens autonom, astfel că definiţia domiciliului de principală aşezare, din noul cod civil, forma sa iniţială, apărea mai apropiată de sensurile date de Convenţie.

a se vedea lucrarea Evidenta personelor, de la teorie la practica, editura Alpha MDN Buzau, autori Adrian-Relu Tanase ş.a., 2010, pg.155 şi următoarele Corneliu Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, editura Beck, 2010

Bibliografie

ADRIAN-RELU TĂNASE, EVIDENŢA PERSOANELOR ŞI STAREA CIVILĂ, TRATAT ELEMENTAR, ALPHA MDN 2010, EVIDENŢA PERSOANELOR, DE LA TEORIE LA PRACTICĂ, MANUAL DE EVIDENŢA PERSOANELOR ŞI STAREA CIVILĂ, EDITURA ALPHA MDN 2011

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Trusa de unelte